Te-aștept pe-același drum de altădat’ 0


Duminică am fost la Opera din Brașov pentru un spectacol de romanțe. Solist – Lorand Cristian, acompaniat de o pianistă și de un violonist. Valoroși cît o întreagă orchestră. Sala arhiplină, inclusiv la balcon. Media de vîrstă a spectatorilor, 50, 60 de ani. Spectacolul în sine, emoționant. Sună a clișeu? :) Nu e cazul.

Emoție înseamnă să nu verifici telefonul mobil pentru a vedea cît e ceasul, să asculți vocea extrem de puternică a cîntărețului de operă, voce pe care el o temperează în permanență și o nuanțează cu căldură, în timp ce venele foarte pronunțate de la gît arată forța și implicarea totală a artistului, să vezi cum mama își șterge pe furiș lacrimi, în timp ce fiul îi cîntă: a venit aseară mama, din sătucu-i de departe, să observi cum majoritatea mamelor din sală au același gest, de parcă ar fi propriul fiu cel care le cîntă, să te lași învăluit de o atmosferă pe care noi n-o mai înțelegem și n-o mai regăsim, cu tei, nuci, lentoare, povești, amintiri.

De suflet și nemuritor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *