Panică și săniuș 2


Bebiță s-a trezit din somn morocănos și apoi s-a pus pe plîns, pe o criză de plîns, de fapt. Ținut în brațe nu s-a calmat deloc și, mai mult, am început să mă impacientez și eu, pe măsură ce temperatura lui înregistra creșteri spectaculoase. Pune-i rapid șosețele cu apă și oțet, dă-i panadol și așteaptă să scadă. Au trecut chinuitor 4 ore, după care a urmat nurofenul și speranța că lucrurile vor fi bune. Da de unde. Termometrul a fost nemilos: 39,6. Am avut o senzație de deja-vu.

Spitalul de copii. (Mulțumiri călduroase doctorilor de acolo.) Bebiță în brațe la mine.

Apoi, spatulă în gură pentru a se consemna roșu în gît, nu știu ce bețigaș în nas, termometru introdus rectal și, în final, înțepătura din deget pentru analize. Totul acompaniat cu hohotele zdravene de plîns ale lui Bebiță și cu lacrimile mele în gît și în colțul ochilor. Venind de la analize către cabinetul medical, Bebiță era purtat în brațe de către tatăl lui mult mai calm și mai de nădejde în această situație, în timp ce eu îi țineam de zor vata cu spirt, doar că la cealaltă mînuță, nu la cea cu înțepătura. Verdictul a sosit rapid: gripă. În ochii mei probabil că era exact groaza pe care o au animalele duse la sacrificat, pentru că am fost întrebată dacă e primul copil și mi s-a spus că nu e nimic grav, să nu mă impacientez. Serios?Păi și atunci mie de ce îmi vine să leșin într-un minunat atac de panică? Și de ce sîntem la ora 2 noaptea la spital, în loc să dormim liniștiți, fiecare în patul lui?

Și mă cuprinde frica, frica aia nebună pe care am trăit-o în primele două luni după nașterea lui Bebiță, cînd îmi era foarte frică de el și căpătam doar foarte puțin curaj cînd dormea liniștit. Ei, bine, acum, cu el bolnav, uitîndu-se la mine cu ochișorii lui umflați, cu mutruța cea tristă, în timp ce se agață de mine și strigă mamamamama mă cuprinde aceeași frică nebună și același gînd că să fii părinte este probabil mai dur ca orice.

Și mai frumos, dar și mai dur. Cu această ocazie am experimentat depresia (cea post-natală), atacurile de panică (primul, în timpul cezarienei, al doilea, cînd a făcut Bebiță enterocolita și un al treilea – cu ocazia gripei lui), disperarea. Și m-am îngrozit de cît de slabă, temătoare și neajutorată m-am simțit, cu atît mai mult cu cît Bebiță avea tocmai acum nevoie de puterea, curajul și susținerea mămicii lui…

*

Din fericire lucrurile au evoluat foarte bine și Bebiță, zis și cavalerul Omidă, este deja din nou năzdrăvan, după ce a învins fluierînd virusul gripei. Mai tușeste doar. Oricum, bravo, cavalere!

**

Din jurnalul lui Bebiță: mămica mea cea simpatică, hai cu săniuța! Panica se tratează cu zîmbetul meu ștrengar, cu încruntătura mea, simpatică și ea și cu zăpada, cea mai simpatică dintre toate.

pensiunea_doina_iarna2


2 thoughts on “Panică și săniuș

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *