Cînd dragostea plînge împreună 0


La evenimentul de la British Pub (lansarea cărții Lup Nebun) s-a spus despre mine de către domnul decan al Facultății de Litere din Brașov (așadar, o autoritate în domeniu) că știu să citesc oamenii. Eu și Mahone din Prison Break. :) M-a măgulit afirmația. Nu știu dacă mă pricep chiar să-i citesc, dar îmi place la nebunie să cunosc omul și să studiez relațiile de care este (sau nu) capabil.

Fac acest lucru de mult. Mama mea știe discuțiile noastre în care eu mă uitam în jur după perechi de oameni fericiți. De oameni care se iubesc. Și nu mă refeream la perechile de adolescenți sau tineri care trebuie :) să se îndrăgostească, ci la oamenii mari, trecuți prin viață și care au rafinat iubirea.

Problema este că, mai ales la generația părinților mei, a sta împreună la bine și la rău/ greu, se transformă de prea multe ori în a sta împreună din milă, silă sau indiferență și cam atît.

Există însă și oameni care se iubesc. Oameni peste care au trecut anii și care rămîn împreună pînă cînd moartea îi desparte, pentru că doar ea îi poate despărți și nici măcar ea, de tot.

De cînd eram mică și discutam despre cei care se iubesc de-adevăratelea, i-am avut în vedere pe tanti Lenuța și nenea Marcu. Ea zîmbitoare, fericită și încrezătoare, el făcînd tot timpul poante: “A făcut Lenuța niște prăjituri… N-ați văzut niște cîini urlînd încovrigați? Le-au mîncat!” Întotdeauna însă sub acel mișto se ascundea o dragoste nebună față de soția lui. Tanti Lenuța știa acest lucru și zîmbeau împreună complici și fericiți. Fără să aibă averi (cu excepția celor două fete și a nepoților), fără mașini, case și multiple proprietăți, modești și mai ales încrezători, pentru că dacă treci prin viață de mînă cu omul pe care îl iubești și faci acest lucru 40 de ani, atunci duci o viață absolut împlinită.

Nenea Marcu s-a îmbolnăvit, tanti Lenuța s-a făcut parcă mai scundă, zîmbetele s-au mai rărit. În final, boala s-a agravat, timpul n-a mai avut răbdare și ei și-au petrecut anul acesta ultimele zile împreună.

Nenea Marcu i-a spus: știi, dacă va fi să mor, nu îmi pare rău de nimic.

Tanti Lenuța n-a răspuns și a început să plîngă.

Nenea Marcu a întrebat-o cu umorul lui nesecat: Vrei să plîngem împreună?

Tanti Lenuța a surîs printre lacrimi dar cînd s-a întors să îi vadă zîmbetul, i-a văzut lacrimile. Și au plîns împreună.

Apoi, la sfîrșit de martie, după 40 de ani în care iubirea a îmbobocit, apoi s-a copt, s-a desăvîrșit, a venit timpul pentru ca nenea Marcu să plece dincolo. Tanti Lenuța a rămas aici iar dragostea lor a făcut punte peste lumi, peste timp, peste viață și peste moarte. Pentru că povestea nu s-a sfîrșit. Decît aici, puțin, în timpul pămîntesc.

Pentru perechea pe care am admirat-o din tot sufletul!

scan0188

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *