Cînd cade cortina definitiv în viața aceasta 0


Teatrul e lacrimă și surîs. 

În teatru ce se taie, nu se fluieră. 

Așa zicea nea George.

Actor, regizor, profesor de teatru (postură în care l-am și cunoscut), George Mihăilă Gridănușu a reprezentat acel om căruia nu i-a fost frică de viață. Care a jucat cu cel mai mare succes rolul de om prezent și activ în viața lui. Ceea ce e foarte mare lucru.

Acum, cînd a plecat pe o scenă mult mai amplă, cea a cerului, îmi vine în minte următoarea secvență: la repetițiile pentru piesa Adam și Eva, eu, colegul meu și nea George. Acasă la el, cu acea bibliotecă extraordinară de la podea pînă la tavan ticsită de cărți. Teatru, istorie, politică, beletristică. Noi, lucrînd finalul acelei piese care consta într-o replică genială. Colegul meu repetînd într-una.

La un moment dat, nea George ne oprește și începe să ne spună despre tanti Tina, soția lui cea frumoasă, care a stat lîngă el mai bine de 50 de ani. Și pe care a iubit-o, dar nu mai mult decît l-a iubit ea pe el. Lucru de care a devenit dureros de conștient mai ales în ultimii ani, după ce ea a plecat dincolo.

Povestea de dragoste e spusă încet, cu vocea transformată în șoaptă, după care urmează replica de final a piesei, șoptită cu o voce înecată în lacrimi: unde era ea, acolo era raiul. 

Acum, a plecat la întîlnire cu ea.

*

Foto alături de elevii ultimului curs de teatru pe care l-a ținut.

Maestre, mulțumim pentru lacrimă și surîs!

nea_george

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *