Chestia aia care produce zgomote. Și nu numai 0


Bebiță dă buzna într-o cameră din casa bunicilor. Eu și verișorul lui îl urmăm curioși. Bebiță ia de acolo o icoană, o pupă, apoi o așează la loc. Replica verișorului său (6 ani): “băi, ăsta chiar a pupat icoana. Eu am crezut că vrea s-o arunce pe jos și el chiar a pupat-o!”

De fapt, mai mult decît atît, Bebiță și-a făcut și cruce, ducîndu-și mîna pînă la frunte și apoi coborînd-o. Urmează, cu siguranță și umerii.

*

La plimbare, Bebiță cu tricicleta și tovarășul pe care îl știe de-o viață (pentru că s-au născut la diferență de jumătate de oră) cu căruciorul, acesta dorind să vadă cum claxonează butonul de pe ghidonul tricicletei, drept pentru care învîrte de partea metalică a butonului, fără a învîrti de cea care emite pefectiv clinchetul. Eu îi spun lui Bebiță: “arătă-i și tu prietenului tău cum funcționează chestia aia care produce zgomote”.

La care Bebiță, super-prompt, își scoate suzeta din gură și emite cîteva onomatopee…

*

Evident că orice deplasare cu Bebiță prin centru se soldează cu achiziționarea unui balon. Asta dacă cei care-l plimbă pe Bebiță nu sînt suficient de vigilenți să facă precum mămica cea simpatică, de a luat-o la fugă împreună cu Bebiță, să nu care cumva să vadă copilul baloanele. Și cum ei nu sînt așa de vigilenți, tocmai ce avem de vreo două zile un balon roșu cu Spiderman care, avînd un elastic legat de panglica lui cea ușoară, plutește nestingherit prin casă. Numai bine că venim noi acasă mai pe seară, eu dau buzna în sufragerie fără să aprind lumina și slobod un strigăt ascuțit, văzînd un cap ce mă privește fix. Buhuhu!

balon

Bebiță, acum chiar am un motiv temeinic să nu-ți mai iau baloane, gîndi mămica cea simpatică în parcimonia ei.

*

Mîndră gospodină în devenire (proces care sigur se va finaliza într-una din existențele imediat următoare), îi fac lui Bebiță ciorbă de legume, o versiune îmbunătățită a ciorbei de varză pe care mi-am mai gătit-o cînd am sărit calul cu kilogramele… (Ale mele kilogramele, nu ale calului.) Dar e o versiune muuuult îmbunătățită, avînd varză, cartofi, dovlecei, morcovi, păstîrnac, țelină, porumb și, mai ales, mazăre.

Bebiță primește o farfurie cu ciorbă, din care se servește singur, mîncînd un pic de morcovi și niște cartofi, după care descoperă mazărea pe care sînt nevoită să i-o suplimentez. Și nu o dată, ci chiar de două ori. Normal, pentru că Bebiță are nevoie de artilerie cu care să tragă în mine și ce poate fi mai potrivit, dacă nu biluțele verzi de mazăre.

-Bebiță, nu mai arunca, te rog, cu mazărea!

Bebiță este cel mai docil. A încetat instantaneu. Aruncă fericit cu cartofi.

*

Din jurnalul lui Bebiță: am putea să îi spunem un fel de sincretism. Mazărea pe care nu o mai mîncăm, o folosim pe post de proiectil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *