Bebițane cu galerie, majorete și tot tacîmul 0


Bebiță, dimineața la ora 7.00, vesel nevoie mare, după ce și-a băut aproape tot lăpticul. Îmi zîmbește șăgalnic vreo două minute, arătîndu-și fericit gingiile, după care dă semne de plictiseală. Mămica lui, femeie atentă, dă să îi bage tetina biberonului în gură pentru a vedea dacă Bebiță mai vrea să mănînce. Bebiță se apucă și ronțăie/ molfăie tetina. Așa că îi las biberonul, să se joace cu el. Iar Bebiță dă să mi-l bage mie în gură.

Oare o fi zis că mi-e foame și mie sau își dorește să-mi închidă gura?

*

Bebiță, în mașină, unde nu prea îi mai place. Fie doarme (dar asta destul de rar), fie se agită precum leul în cușcă și, dacă nu se sfîrșește călătoria cu mașina în următoarele minute, se pune pe plîns, de nu mai are aer, de zici că s-a sfîrșit lumea. Moment în care se oprește de urgență mașina, se ia bebelușul în brațe. Plînsul încetează ca prin minune, rămîne doar un oftat din cînd în cînd și atît.

Ei, bine, sîntem cu Bebiță în mașină, prinși în trafic. Bebiță începe să facă scandal, după care liniște. Să vezi că a adormit. Oprim mașina și ne dăm jos încet, să nu cumva să se trezească. Trecînd prin dreptul geamului lui, dau cu ochii de Bebiță cât se poate de liniștit și cu ochii cît se poate de mari. Nici pomeneală să doarmă. Cu Soarele în casa a XII probabil că medita profund cu ochii deschiși.

*

Bebiță a crescut. Dacă atunci cînd era micuț miculuț, își ridica mîinile sus și mîinile îi ajungeau pînă în dreptul capului, acum, cu mîinile ridicate (Predă-te, Bebițane!), palmele îi depășesc creștetul capului, drept pentru care, atunci cînd îi este somn, are un admirabil gest de cercopitec simatic și anume își mîngîie creștetul capului cu mîna.

*

Bebiță a descoperit coșul albastru în care se adună hăinuțele purtate de el pentru a fi spălate. Coșul îl fascinează, așa că, mulțumită coșului s-a realizat primul mers de-a bușilea de-adevăratelea pe toată lungimea covorului din camera lui.

Peste covor, o pătură groasă.

Într-un capăt – Bebiță.

În celălalt, premiul cel mare, centura de plastic cu diamante, pardon, coșul cel albastru de rufe, fără rufe. Că le scosesem din coș. Bebiță pornește strîngînd din dinți (o reușită figură de stil, pentru că n-are încă dinți), ajutîndu-se/ încurcîndu-se de pătură, ridicîndu-și fundulețul. Mămica lui, de pe margine, face galerie, ba chiar dansează ca o majoretă: Hai, Be-bi-ță! Hai, Be-bi-ță! Cine sare? Cine sare? Be-biiii! Be-biiii!

Într-un final, după un efort demn de un mare campion, Bebiță ajunge la coșul cel albastru pe care și-l pune în cap. Bine, Bebiță!!!!

*

Din jurnalul lui Bebiță:

1. Chiar dacă n-are legătură cu ce ai scris, tu, mămică, e ceva ce vreau să-ți spun. Te agiți acum de zor să mă pui la somn și să dorm cît mai mult și mai ales dimineața. Iar peste vreo 3, 4 ani maxim, o să te agiți de zor să mă trezești să mă duci la grădiniță. Păi care e coerența aici?

2. Și, ceva care să se lege totuși cu cele de mai sus: Cu excepția ta, nu sărea nimeni, mămico!

cos_rufe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *