Asfalt uscat, înfierbîntat 0


Beneficiind de suportul mai mult decît generos al celor din jur, mama lui Bebiță și-a luat casca și echipamentul de motor ale lui Blondi Wolf și a plecat la mare. Pe drumul clasic, cunoscut de acum mai bine de 35 de ani, de pe vremea cînd părinții noștri ne puneau ca pe niște sărmăluțe simpatice pe bancheta din spate a Daciei 1310 și porneam cu toții la mare.

Așadar, Brașov, Ploiești, Ploieștiori (surpriză mare și plăcută: de ultima oară de cînd am fost pe acolo au rezolvat prin niște poduri etajate aglomerația de pe variantă, plus au modernizat și calea ferată de la Blejoi), Valea Călugărească, Albești Paleologu, Urziceni, Slobozia, Giurgeni Vadu Oii, Hîrșova, Mihail Kogălniceanu, Ovidiu, Constanțaaaaaa.

Motociclismul seamănă cu viața: zile bune, zile mai puțin bune, zile și mai bune. Mai precis, pe Valea Prahovei răcoros, cu vîntul care-mi intra prin găurelele de la geaca de motor de vară. Apoi căldură. Căldură mare, din ce în ce mai mare, musculițe, gîzulițe, bondari și tot felul de insecte, în cască, în vizieră, pe echipament, transpirație, oboseală, mîină care amorțește pe maneta de accelerație, dar și soare, zîmbet, cîntec (Rachi Tachi Tanana), testare a limitelor, frumusețea greutății, libertate, cer senin. La un moment dat, te apucă așa, o sfîrșeală și simți privirile celor din benzinărie (unde ai oprit să alimentezi și să speli viziera, ca să poți vedea și tu ceva), oameni îmbrăcați sumar, coborîți din mașină de la confortul de 20 de grade, simți curiozitatea lor: oare cum o fi să ai cizme groase pe căldura asta? oare cum o fi pe cele 2 roți? și te gîndești că n-ai schimba totuși greutatea și plăcerea de a fi acum pe motor, cu tot confortul din lume.

Îmbrăcați lejer, baricadați împotriva soarelui, conservați cu ajutorul aerului condiționat, deplasîndu-se rapid pe autostradă, oamenii din mașini sînt doar poate mai eficienți. Dar nu mai fericiți. Confortul, lejeritatea, tehnologia ne fac mai sensibiloși și cam atît. Fericirea stă în noi. Și dacă nu stă acolo, nu va veni nimeni niciodată cu ea să ne-o răstoarne la poarta casei: poftim o basculantă de fericire.

Am ajuns la mare, am stat puțin acolo și apoi am venit repede repejor înapoi. De data asta însoțită de oameni dragi, care au răbdat non-eficiența peisajelor cu floarea soarelui arsă de căldură, doar pentru a fi împreună. Și fiecare, după posibilități, a fost fericit.

Constanta_Brasov

Din jurnalul lui Bebiță: dintre motorul lu’ mama și mașina lu’ tata s-ar putea să aleg fie trenul, fie vaporul. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *